Te-ai intrebat vreodata care e secretul unui ten frumos?
Ai vrut vreodata sa scapi de cearcane?
Te deranjeaza pielea moarta sau celulita?
„Sunt doamna Geta, patroana de Wellness la Intorsura Buzaului si te astept la salonul meu.
Firma noastra ofera: Cele mai renumite impachetari cu ciocolata din zona.
Cu ciocolata proaspata, la pahar, adusa special tocmai de la aparatul din hol.
Masaj cu pietre de rau.
Facut de Gigi, betivul orasului, dupa o reteta originala.
Salon de bronzare.
Avem doua cuptoare cu microunde de firma. (Oferta nu este valabila la orele pranzului cand doamna Geta isi incalzeste supa)
Tratamente cu electroliza.
Curent proaspat la doua fire, tras direct de la stalpul din drum, nefiltrat.
Acupuctura de nivel mondial si chiar chinezesc.
Efectuata cu bolduri si piuneze de unica folosinta.
Masaj anticelulita cu alge.
…si licheni, proaspat culesi de pe peretii centrului SPA.
Masti faciale pentru detoxifiere.
Foarte utile atunci cand se descalta nea Gigi.
Fa-te frumoasa!
Vino la noi! A doua curba la dreapta, dupa birt.
Te asteptam cu sufletul deschis.”
*Oferta valabila dupa orele 18. In timpul zilei functionam ca magazin de haine second hand.