Fiecare oras de provincie are cinematograful lui.
In Urziceni era cinematograful Pacea, la zece kilometri de casa bunicilor, peste două iazuri, un camp si o cale ferată.
Pacea era mandria micului oras pe care il puteai descrie astfel: o curba, un stadion, un magazin de ferometal cu lucruti inutile, o alimentară cu creveti si conserve, o sifonărie si o fabrică de corturi.
Uneori străbăteam pe jos drumul pentru a ajunge să ii văd pe Fantomas, Louis de Funes, Superman…
Acolo mergeau la film parintii mei cand erau tineri si tot acolo am vazut singurul film impreuna cu bunicul: ‘Morometii’. Atunci mi-am dat seama cat de mult seamănă bunicul meu cu Ilie Moromete.
Cred ca oricate Mall-uri s-ar ridica in orase, cinematograful de suflet al locuitorilor va ramane unul singur: cel de pe vremuri.
Am ajuns in Urziceni saptamana trecuta si mi-a stat inima. Asa arată acum cinematograful Pacea: In 1990 erau 600 de cinematografe. Astazi s-au mai pastrat in functiune doar 22.
Marele Jaf National ce a urmat dupa ’90 a reusit sa pustiasca tot in drum. Cinematografele au fost inchiriate unor baruri, transformate in săli de păcănele sau cluburi de noapte.
Un proces barbar de nimicire a artei caracteristic tărilor subdezvoltate.
(Sunt sigur ca in orasul fiecaruia exista asa ceva, chiar va rog sa imi scrieti si sa trimiteti poze.)
Am vazut pe facebook ca niste tineri frumosi din Piatra Neamt, sustinuti de director, vor sa salveze un cinematograf: Dacia.
Excelenta initiativa pentru care fiecare dintre noi ar trebui sa le multumeasca! Si, sper din suflet sa se intample la fel si in alte orase.
Amanunte gasiti pe pagina lor de facebook.
Daca voi ajunge prin Piatra Neamt nu voi ezita sa merg la un film la Dacia.
Va rog sa faceti acelasi lucru.
Multumesc.
(sursa poze: Adevarul, facebook)
*Articolul se poate prelua numai in limita a 300 de caractere si cu link catre sursa.
