Am observat o relativ nouă tendință în media asta mai tabloidă: copiii de demnitari sunt „odrasle” cât timp nu fac valuri, iar când se cuplează cu o divă devin brusc „oameni de afaceri”. Mai țineți minte, Ion Țiriac era om de afaceri și înainte de a se cupla cu Andreea Marin. În schimb, acest Bădălău al lui tăticu s-a făcut cunoscut ca om de afaceri abia după ce a aderat la clubul Bianca. Înainte de aderare, câștiga 3000 de lei la o firmă și avea nu se mai știe câte vile din asta. Nu era nici măcar copil de afaceri, da’ om de afaceri! Era, cum ziceam, odraslă. Cum ar suna titlul „Odraslă i-a declarat public iubirea Biancăi Drăgușanu”? Mult mai bine, nu?