Din nou caz de adulter în sânul bisericii! Un preot de 46 de ani a fost prins în patul amantei de 26 de ani de soțul înșelat. Cei doi fuseseră cununați chiar de respectivul părinte, care le-a pus în vedere să jure că vor fi împreună până când moartea îi va despărți. Nu a mai fost cazul, pe cei doi despărțindu-i, așadar, chiar popa de i-a cununat. Soțul înșelat a încercat să obțină 20.000 de euro de la părinte, șantajându-l că altfel o să afle preoteasa. În acest moment, preoteasa nu doar că a aflat, dar a și plecat de supărare în Grecia cu cei 20.000 de euro, în scop de răzbunare. În concluzie: România e o ficțiune. Poate cea mai interesantă ficțiune…