„Sunt tanar, sunt roman, sunt biciclist.
Un singur vis am: sa traversez orasele Romaniei fara sa ajung la spital.
La Bucuresti, pe malul Dambovitei a fost chiar bine. Doar niste canale mai periculoase. Am scapat usor: 3 zile de spitalizare si o baie in Dambovita la 5 grade.
Pneumonie. Trece.
Apoi, am sarit peste masini. Le multumesc pe aceasta cale celor care parcheaza pe pista. In felul asta mai avem si noi posibilitatea sa ne antrenam putin la sarituri.
A fost destul de usor, in sensul in care am sarit peste prmele doua si am ramas pe capota celei de a treia.
Un fleac, doua coaste rupte si un ochi vanat.
O sa imi recapat vederea in curand. Sper. Medicii sunt optimisti!
La Cluj, in parc, am dat peste niste batrani care stateau pe banca. Dar nu e problema, au inteles oamenii ca era vina lor.
Stateau ca fraierii cu tot cu banca pe banda de biciclisti.
La Sfantu Gheorge am evitat copacii de mai jos.
Pe primii patru.
La Brasov am avut mult mai mult noroc!
Eu, da! Nu si oamenii care stateau pe banca.
La Dej a fost greseala mea. M-am aplecat cand am trecut pe sub panou, l-am vazut la timp si am efectuat o manevra desteapta.
Ghinionul meu a fost stalpul acela de lemn.
Curat ghinion! Daca treceti pe langa el, puteti sa imi vedeti doi dinti. S-au infipt si n-au mai iesit.
Oricum, mai am 26.
Pata rosie de pe lemn este tot de la mine.
Daca are nevoie cineva de sange poate lua cu incredere de acolo. Este B3.
Acum, ma pregatesc din greu pentru cea mai grea proba pentru un biciclist roman: mare incercare de la Cluj.
Aici, este o pista imposibila: i se spune Marele Zid sau Pista Ma-sii.
Anual, se strang bicicilisti din toata lumea si incearca sa treaca prin acest zid.
Pe partea cealalta continua pista.
N-a reusit nimeni, dar noi tot incercam.
Tineti-mi pumnii!”
