Chiar nu înțelegeam de ce nu am mai mâncat eu bame de câțiva ani, deși doamna Lorena Buhnici zice că sunt mâncare pentru săraci. M-a …
Doamna Prodan a postat această poză cu domnul Ibrahim și a adăugat și un mesaj de dragoste, „#loveu”, ceea ce a condus presa de invidie …
Doamna Budeanu a scris lângă o poză cu dânsa extraordinar de sexy că nu iese la întâlniri, deoarece se mărită. Oftică mare pe toți bărbații …
Simona Halep a mai divorțat anul ăsta în ianuarie și în martie, iar acum se pare că divorțează din nou, tot de Toni Iuruc. De …
Cităm din postarea unui român aflat în concediu pe insula Lefkada: „Servirea a fost foarte greoaie cu toate că eram doar masa noastră și încă …
Geanta este cea din imagine, iar directorul de creație al brandului este foarte mândru de operă. „Nu puteam să ratez șansa de a face cel …
Rușii se apropie de granița noastră – acum sunt în orașul Herson și, după cum se vede din această poză care circulă pe Twitter, se …
Jur că am văzut cărbuni care arătau ca și când ar fi fost mai comestibili decât carnea asta de mici descoperită la Costinești și postată …
Așadar, aceasta este o critică la adresa coșului de gunoi. Nu așa te porți când e regele Salam prin zonă. Nu stai ca fraierul pe …
Este foarte tare doamna Chivu. După ce și-a luat cele mai scumpe silicoane din Romania și Lamborghini, acum a devenit proprietar și peste un penthouse …