Armata tocmai a anunțat că se renunță la folosirea avioanelor MiG-22 LanceR, „din cauza numărului mare de accidente și defecțiuni”. De fapt, pe fondul crizei …
(Conține carcoteală de la @Cristina Z., cârcotașă de-a noastră de pe net) Doamna Budeanu încearcă să convingă românii că rușii nu ne sunt dușmani și …
Ministerul rus al Apărării a comunicat că: „În timpul remorcării crucişătorului Moscova către portul de destinaţie, nava şi-a pierdut stabilitatea”. S-a dezechilibrat și s-a scufundat. …
Federația Rusă a încercat toată ziua de azi sa convingă lumea că nu s-a întâmplat nimic rău cu crucișătorul Moskva, despre care s-a spus că …
E scandal mare la Timișoara după ce Jador a anunțat că va ține un concert la Filarmonică, anunțul punând în funcțiune fibra discriminatorie a societății …
La noi se numește „prima de miel”, dar nu vrem să vorbim așa, pentru că lumea abia așteaptă ocazia să facă interpretări. Oricum, ideea e …
Cel puțin asta susțin ucrainenii: că au lovit-o și incendiat-o. Rușii în schimb susțin că incendiul de pe navă ar fi fost provocat de un …
Ce avioane F-16, ce rachete hipersonice? Cea mai modernă tehnică militară tot noi o avem, aici, în România: bombardierul cu tanc ce operează în oraș, …
Dani Mocanu filmează ceva prin orașul Râmnicu Vâlcea și a închiriat în acest scop un tanc. Na, el e bombardier, se știe, și trebuia să …
Cîțu și Ciolacu au anunțat că vor merge la Kiev. Nu au zis și cu ce scop, dar e destul de ușor de ghicit de …