Pe un post tv se transmite în direct înmormântarea. Oamenii sunt ţintuiţi la poartă cimitirului, fac scandal, ţipă, leşină. Vor să vadă cu ochii lor înmormântarea.
Un comentator spune din studio, cu o voce tristă: “Oamenii nu o cunosc, dar vor să o vadă pe Marioara şi să o fluiere pe Oana. Probabil, unii dintre ei au iubit-o.”
Un domn de la CNA ne spune că avem posibilitatea de a folosi telecomanda. Că ei nu pot face nimic. Că nu au lege, că nu au posibilităţi. Televiziunile vor difuza în continuare ce vor muschii lor, la orice ora.
Ok, îl ascult şi mut repede.
Pe alt post difuzează un fel de documentar. Sunt folosite imagini din scandaluri amestecate cu imagini dintr-o telenovelă în care a jucat Oana.
În cele două minute se succed aşa: cadre de la spital, Oana impacandu-se cu mama ei, Oana ieşind dintr-o piscină cu un trandafir în gură, Pepe o sărută pe Oana, Oana o înjură pe mama ei, Vadim o înjură pe mama ei, Oana îl înjură pe Vadim, Vadim îi duce flori mamei ei, Oana îl respectă pe Vadim, Oana plânge, Pepe se însoară, Oana îşi scoate sănii şi blesteamă, Pepe are botez, Oana îşi da chiloţii jos şi îşi arată sănii.
Două minute prea lungi. Dacă găseam telecomanda mai repede îmi scurtam suferinţă.
Zapez la ştiri. Acelaşi subiect, tratat mai rece. De dată această accentul este pus pe un jurnalist-erou care a fost rănit la aceeaşi înmormântare cu spray paralizant.
Ar trebui să îi ridice o statuie în faţa televiziunii.
Urmeaza “camera ascunsa”, direct din capela.
Oana face selecţie de televiziuni.
Cele pe care nu le place nu au voie. Cele care au plătit pentru inmormantarea mamei ei sunt binevenite. (Ce lume dementă!!!)
Cei care o vor plăti de luni încolo vor avea exclusivitate.
În sfârşit, nebuna e divă şi joacă în telenovelă vieţii ei!
Îl ascult pe domnul Herjeu şi folosesc repede telecomanda. Alt post, tot “de ştiri”.
Bolnava psihic Oana înjură lumea. Le spune să se ducă după mama ei. Apoi, în studio, o jurnalistă presupune că Oana e drogată şi dezechilibrată psihic (atunci de ce o cheama ca invitat ??)
După care, aceeasi “jurnalista” ne dezvaluie, în premieră, meniul de la înmormantare.
Mădălin Ionescu spune că el e un om bun şi are conştiinţa împăcată.
Se vorbeşte despre LIVE-ul de la Reanimare de acum câteva zile ca despre o mare realizare profesională.
În câteva zile, o să auzim că Mădălin a primit premiul pentru jurnalistul anului în Lume! El şi curajoşii ziarişti de război.
Îmi imaginez sinistra scenă de la Reanimare.
Regizorul urlă: “Suntem în direct! Niciun doctor să nu mai circule spre sălile de operaţie! Puţin machiaj că îi luceşte nasul. Staţi puţin de profil şi vorbiţi direct cu camera. Motor! Vă rog, asistentele, linişte că filmăm! Ce dracu, mă! Nimeni nu mai are respect pentru televiziune?!?!”
Sa-l ascultam pe domnul herjeu si sa zapam. În altă cocină tv, Costin Mărculescu simte momentul afirmării şi iese la tv că să o înjure pe Oana.
În sfârşit, are un subiect mai bun decât nunta proprie. Divorţul, apoi mărimea penisului din dotare, sunt deja subiecte expirate. Simte că e momentul să îşi vadă iar visul cu ochii: să ajungă la Capatos.
Oare cu cât îl plăteşte: să fie 50 de euro/ emisiune?
Post de “ştiri” serios.
Nicio vorba despre jurnalistul rănit. Sigur nu e din trustul lor de presă sau dintr-un trust prieten. În schimb, aflăm cu lux de amănunte povestea tragică a femeii care vroia să asiste la înmormântare şi bodyguarzii i-au prins mâna în gard. Ambulanţă, gaze lacrimogene, scene din filmele cu cetăţi asediate.
Doar că, de data asta, se asedia un cimitir.
Dar, pe Oana o doare undeva.
Nici cei care au rude sau prieteni înmormântaţi în cimitir nu mai au voie să intre. “E cimitirul meu, fac ce vreau cu el!”
Poate pe net e altceva, am nevoie să mă relaxez. Închid facebook după prima imagine de la înmormântare.
Caut pe youtube: “FUNNY”.
Aş vrea să las să curgă, pentru câteva ore bune, mii de clipuri haioase şi spălătoare de creier. Reclame amuzante, parodii, camere ascunse, orice …
Aşadar: “FUNNY!” Se deschide primul clip:
La ţară, cred ca prin Basarabia, un bărbat adevărat tocmai a închis televizorul, şi-a băut duşca de duminică şi acum începe să îşi bată nevasta. Sub privirile copilului, ca să vadă de mic că viaţa e grea!
Ies la aer. Când trec prin dreptul staţiei o aud pe o bătrânică spunând nepoatei: “Nu ne urcăm cu îngheţata în autobuz, că ai văzut ce păţim! Ne bat oamenii, iar bunica nu poate să te apere că e bătrână. O să ia şi bunica bătaie.”
Fetiţă îşi iubeşte bunica. Aruncă îngheţată pe trotuar cu tot cu cornet.
Mă aşez pe bancă în parc.
“Ai auzit că Vadim s-a dus cu flori, s-a împăcat cu ea, fată!”
Fug. O iau la goană prin parc.
Mă opresc după 10 minute lângă un copac. Aud un scuipat de seminţe şi îmi continui alergarea pînă acasă.
Întru cu grijă şi cu mâinile la urechi.
Din fericire, televizorul e în continuare închis.
Îl scot din priză pana miercuri.
Poate a fost doar o zi proastă.
Trebuie să treacă perioada asta, nu?
Acum e linişte.
Ce facem?
Stăm aici şi încercăm să schimbăm lucrurile sau…
Mai vine cineva în Canada?
