Domnul Fuego a povestit pentru CanCan că, în adolescență, îi plăcea să cânte rock, a avut și o trupă în acest sens și, pentru cine îi pune vorbele la îndoială, poate aduce și martori.
Nu a vrut să spună ce nume a avut trupa lui, așa că am inventat noi unul mai supărat, de trupă de metal, care să atragă și atenția doamnei Loghin. Ar mai fi mers și „Tuns N’ Roses”, dat fiind că pe vremea aceea domnul Fuego era la zi cu vizita la frizerie. Nu ca acum, de am văzut poze cu el de la ultimul Crăciun purtând o coamă blondă care l-ar face invidios și pe Dave Mustaine.