Istanbul, Londra, Veneţia, Barcelona sunt doar câteva dintre locurile vizitate, în această vară, de vedetele emisiunii.
Cârcotaşii se pregătesc să revină, pe 17 septembrie, cu un nou sezon, după o vacanţă, poate cam mică, dar sigur intensă. Vedetele Prima TV s-au plimbat, s-au relaxat, s-au distrat, atât în România, cât şi dincolo de graniţe, Europa fiind neîncăpătoare pentru pofta lor de vacanţă.
Puştiu’ a acceptat cu bucurie invitaţia în Marea Britanie, făcută de„puştiul” său, student în anul 3 la West London University. Cârcotaşul a ajuns chiar şi la Brighton, renumit loc de vacanţă pe malul britanic al Canalului Mânecii. Lângă valuri a tras şi Cristian Hrubaru, cel care a surprins cu o schimbare de look cu puţin înainte de împlinirea vârstei de 43 de ani. Pletele lui s-au bucurat să „vadă” Veneţia, înainte de a fi tăiate, în timp ce prima vacanţă a noii freze a fost în Delta Dunării.
Alexa Niculae a împachetat şi despachetat bagajele de trei ori, în timp record, pentru a ajunge unde şi-a propus. După un concert al lui Justin Timberlake la Istanbul, a urmat un eveniment la fel de spectaculos în Sicilia: erupţia vulcanului Etna. A treia călătorie a vedetei Prima TV a fost la Barcelona, cam în acelaşi timp în care Oana Paraschiv se bucura de distracţie în Malta. Gabriela Marin, foarte prinsă cu repetiţiile pentru piesa de teatru Hotel California, a ales marea noastră, dar numai pentru două zile.
Şi Bebeluşele au ales România. Aproape toate. Cristina a mers la mare, în prima vacanţă a fetiţei ei, loc în care a ajuns şi Ioana, dar doar pentru un weekend. Roxana a ajuns în Polonia, unde relaxarea s-a împletit cu orarul destul de încărcat al unui workshop de dans, cu cei mai buni performeri şi coregrafi în materie.
Călătorii nenumărate, distracţie pe săturate, dar cine a rămas la „ bază”? De castinguri, şedinţe şi filmări s-a ocupat Şerban Huidu, a cărui misiune este să ne surprindă. Cât de plăcut, vedem din 17 septembrie, la Prima TV. Tu cine crezi că vine la Cronică?