Domnule Florin Pandele, nici doamna Firea nu va iubeste cat va iubim noi! Pe unde apucam.
Home»Stiri»Domnule Florin Pandele, nici doamna Firea nu va iubeste cat va iubim noi! Pe unde apucam.
„Draga domnule primar Pandele Florentin-Costel,
Va multumim pentru lucrarile pe care le faceti de muulta vreme in Comuna Pipera, pe strada Iancu Nicolae! Strada aceasta era aglomerată si cand nu existau lucrări.
Toti vă iubim mult ! Fiecare pe unde apucă.
Spre exemplu, eu apuc să vă iubesc mult dimineata, prin trafic, cand incerc sa ajung in oras. Vreo 2-3 ore.
Vă iubesc cam din 2 in 2 metri. De cate ori opresc masina.
Vă multumesc mult că, datorită lucrărilor care au loc peste tot, in timpul zilei, eu am timp să ma intalnesc in trafic cu cunoscutii care vin din sensul opus! Avem timp să mai schimbăm si noi o vorbă, ca oamenii. Altfel, dacă nu erati dumneavoastră, am fi devenit niste străini!
Puteti trimite, totusi, niste băieti de la primărie, care să vandă cafea la suprapret? Că, de cand trebuie să plecăm cu două ore mai devreme, nu mai apucăm să o bem acasă.
O vecină a născut acum 5 luni si si-a botezat copilul, in cinstea dumneavoastră, Iancu Vectra.
Vine de la numele străzii pe care a născut si de la numele maternitătii. Abia asteaptă să vă cunoască! Acum ia calmante de emotie!
Altii vă iubesc cand văd stalpii de inaltă tensiune, care stau aplecati pe marginea drumului, gata să cadă.