Din tradiţiile românilor- Îndoparea de Sărbători pe la neamuri
Home»Stiri»Din tradiţiile românilor- Îndoparea de Sărbători pe la neamuri
Florii la 80 de km de Bucureşti.
Ziua bunicii Florica. O curte, vreo 7 rude adulte şi 2 copii dolofani dormind, mâncare cât pentru 30 de oameni, 4 sifoane.
10 sticle de vin pline şi vreo 3 lăzi goale. Am ajuns târziu.
“Mamaie, am venit să te pupăm de Florii, să îţi urăm la mulţi ani şi să plecăm, că noi trebuie să mai ajungem şi la…!”, încep timid. “Fata asta cine e?”, întreabă bunica, uitându-se cu un ochi la prietena mea şi cu unul la sifon.
Am şanse să ghicesc 50 la sută. Elimin sifonul şi risc: “Prietena mea, Adela! Cred.” “E slabă, e prea slabă, seamănă cu găina mea cu gâtul golaş!”, continuă ea şi dă un ţoi de ţuică pe gât.
Mă uit la Adela. Nu îmi dau seama dacă schiţează un zâmbet sau este foarte constipată.
Un ţoi de ţuică îi aterizează în mâna, bunica dă noroc şi amândouă arunca lichidul pe gâtlej. “Phaaaa, tare! Aşa e, sunt slabă. Dar sunt…sănătoasă şi vă iubesc nepotul…. La mulţi ani!”
Bunica o priveşte, preţ de câteva secunde, fix între ochiul stâng şi ureche. Exact aşa cum îşi priveşte un uliu băut prada. “Mănâncă!!”, îi porunceşte bunica.
Încerc să o scuz pe Adela, îi spun că am mâncat pe drum. Încearcă să se scuze, bâjbâie că a mâncat ceva acum două zile…
Aiurea!
În secunda următoare, o lingură plină cu salată de boeuf insistă să intre în gura prietenei mele. Bunica bătea cu lingura în buzele Adelei, aşa cum zece soldaţi romani ar bate cu un buştean de lemn în poarta cetăţii asediate. “E ziua mea, toată lumea mănâncă!”, zice bunica. După două lovituri, cetatea a cedat. Romanii au intrat în cetate! La fel şi salata de boeuf.
Culoarea feţei prietenei mele a trecut de la roşu aprins cu iz de lubeniţă la galben pai cu iz de porumb.
A fost prima dată după multă vreme când mi-a fost milă de ea. E alergică la maioneză.
“Me merreu a f fost aşa sslabă?” Ăsta e unchiul meu, iar cel puţin jumătate din cele trei lăzi de vin goale sunt contribuţia lui. “Ia şi bea! Aia de di dinainte e era mai îm împănată!”
Primesc un picior pe sub masă. Adela e, aşa mă alintă ea.
SMS prietena mea: “Ai adus-o şi pe aia AICI? Mi-ai spus că sunt specială!”
SMS eu:”M-am răzbunat pe ea!”
Cu mişcările unui prestidigitator orb, unchiul toarnă într-o halbă de bere nişte vin.
Mai precis, jumătate pe faţa de masă, jumătate pînă la buza de sus a halbei. “Noroc! Şi când n ne-o hii mnmai rrau caca acum săa mne fie!”, îi zice prietenei mele. O apucă cu ambele mâini de cap şi o pupă. “Stai, să d dau cu fisifon, că e ta taare!” Apoi, eliberează vreo două jeturi de sifon pe sarmale şi prăjituri. Câteva picături nimeresc cu greu peste vinul din halbă.
Adela duce cu greutate halbă la gură, parţial ameţită de maioneză, parţial ameţită de damful unchiului meu.
SMS prietena mea: “Hai naiba de aici, că mă omoară ăştia!”
