Din tradiţiile românilor – îmbulzeala la biserica

Unchiul meu se sprijină cu mâna stângă de mine şi cu dreapta de mătuşa mea.
Suntem în curtea bisericii, este Învierea, iar motivul poziţiei sale instabile este consumul exagerat de alcool.
Ca s-o spun pe şleau: este beat mangă, a băut că porcul toată ziua.
La ţară nu e o ruşine să mergi beat la biserică, cel puţin nu la ţară la mine. Singurul miros acceptat mai puternic decât cel de tămâie este cel de băutură.
La drept vorbind, dacă mă puneţi să aleg între cele două mirosuri, cred că prefer băutura.

Să revin. Cam tot satul s-a strâns în curtea bisericii de lângă Căminul Cultural.
Popa cânta, dar nu se aude pînă în fundul curţii. Atunci, doi dascăli mai tinerei scot două boxe pe pervazul geamului termopan al bisericii.
“Tot cu slăbănoaga asta eşti?”, mă întreabă unchiul cu voce tare, întorcând câteva priviri.
“Tot, unchiule. Sst, că a început slujba.”
“Da-i să mănânce! Începe să semene cu un manechin din ăla.”
Îi promit că o să îmi hrănesc prietena că să nu ajungă ca un manechin şi tace. Pentru moment.

Popa cânta, îşi face treaba conştiincios. Printre păcănelile boxelor disting cu greu ceva despre “Galileea…viaţă…ucenicii”.
Se aude o salvare. Jumătate dintre săteni întorc capul înspre stradă.
“Se duce la Urziceni”, zice mătuşa. “Săracu’.”
“Cine?”, întreb.
“Cui i s-a făcut rău, persoana.”
“Drob”, urlă unul din mulţime. “A mâncat înainte de 12 noaptea şi l-a bătut Domnul!”
“Cozonaci”, zice o doamnă dolofană. “Că şi de la aia,dacă mănânci în post, te umfli şi pocneşti”.
“Miel”. 
“Sex”.
“Pască”.
“E de la băutură”, urlă şi unchiul. După care toţi beţivii izbucnesc în ras.
Aşa mi-am putut da seama câţi beţivi sunt. Aproape jumătate.

Citeste tot articolul aici.