Trăim intr-o ţară in care:
Mizeria a făcut puroi si se revarsă in fiecare seară pe ecrane.
Capatos defilează in fiecare seară cu pitipoance cu limbaj de mahala, plătite să se certe si să urle. Bonus: Guţă.
Mădălin Ionescu, cel cu publicul de intelectuali gen Leo, mai are putin si ne oferă o crimă in direct.
Simona Gherghe, sub pretextul informării publicului pătrunde in saloanele septice si face interviuri cu oameni arsi.
Sunt televiziuni pentru care articolele 41, 45 si 46 din Codul de Reglementare al Conținutului Audiovizual(vezi mai jos) sunt doar glume proaste. (Vezi Mărută)
Drepturile minorilor, ale victimelor si ale persoanelor aflate sub tratament in unitatile de asistenta medicala sunt calcate in picioare.
Sacalii exploatează si se scot in evidenta traumele unei persoane. (Din respect pentru victime nu voi posta aici imaginile difucate de televiziuni in noaptea tragediei de la Colectiv. Sunt terifiante.)
Trăim intr-o tară in care jegul pe televizor este maxim si in care sunt din ce in ce mai multi şacali care se hrănesc cu nefericirea oamenilor.
In aceeasi ţară exista un organism numit CNA. Un organism impotent, incapabil să isi facă treaba.
Oameni numiti pe critetii politice, care nu ar face niciun rău partidelor care i-au numit.
Partide care la randul lor au televiziuni prietene.
Pe care domnii si doamnele din CNA nu le vor penaliza niciodată corespunzător.
Este un cerc vicios, bolnav, putrezit, care are ca rezultat exact ce vedem in fiecare seară la televizor.
Victime: romanii. Unii dintre noi au depus armele, in luptă cu nesimtirea. Au inchis televizoarele.
Altii, incă mai speră…
Cate un membru CNA, care evident nu poate face nimic in interiorul propriei institutii, ajunge să se revolte pe facebook.
E penibil, suntem de tot rasul.
Asadar, singura solutie este DEPOLITIZAREA CNA.
Vedem mai departe ce e de facut, e clar că asa nu mai merge!
PS: Vă rog să dati share la această postare sau la cea a lui Mihai Sturzu. Poate, dacă suntem mai multi, vom putea schimba ceva. Multumesc.
Codul de Reglementare al Conținutului Audiovizual ART. 41
(1) Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza:
a) imagini ale persoanei aflate în situaţia de victimă, fără acordul acesteia;
c) imagini care exploatează sau scot în evidenţă traumele ori traumatismele unei persoane. Fac excepţie cazurile umanitare, pentru difuzarea cărora este necesar acordul persoanei în cauză sau al familiei.
ART. 45
(1) Orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire.
(2) În cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în astfel de situaţii.
ART. 46
(1) Difuzarea informaţiilor şi/sau imaginilor persoanelor aflate sub tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate este permisă numai cu acordul persoanei sau, în cazul în care persoana este fără discernământ ori decedată, cu acordul familiei sau al aparţinătorilor.)