Luțu a rămas fără permis de conducere după ce a întors pe linia continuă și a făcut accident. Ceea ce e o veste bună pentru toată lumea. Pentru Luțu, că va afla unde e stația de metrou Ștefan cel Mare. Pentru Becali, că va pune din nou muzică religioasă în mașină la maxim. Și pentru …
Este deja un obicei anual acest pelerinaj energetic de Ziua Sfinxului. Se organizează și trasee montane, ca să nu rămână turiștii doar cu neîmplinirea că piramida făcătoare de energie iar nu s-a arătat. Cică sunt și turiști străini, că doar piramida e simbol universal. E bine totuși că nu a apărut nicio piramidă. Că după …
Desigur că în carte nu există acest capitol, dar tocmai în asta va consta dificultatea subiectului. Elevii vor trebui să își imagineze singuri acest capitol, apoi să îl analizeze, după care vor primi în loc de note recomandări pentru a emigra sau, dimpotrivă, pentru a rămâne și a pune umărul la popularea țării cu lei, …
Imagini cu care orice națiune s-ar mândri au venit astăzi de la Giurgiu, unde domnul Uraganul a folosit pentru încasări o pungă nu doar transparentă, ci și foarte încăpătoare. Având în vedere că domnul Uraganul se laudă cu sărăcia sa ori de câte ori se apropie un termen fiscal, estimăm că în pungă erau undeva …
Din păcate, lectura avansează destul de greu. Parțial pentru că, din cauza emoțiilor, domnul Maticiuc citește în pic mai greu decât scrie. Dar în principal pentru că i-a mâncat leul cartea. Se așteaptă din clipă în clipă să descindă brigada de lectură a DIICOT, cunoscută și sub numele de „Literații”.
Am citit în Libertatea că domnișoara care ne va reprezenta la concursul Miss Universe a prezentat publicului rochia pe care o va purta la proba de costum național. Cică rochia ar fi inspirată din „garderoba Reginei Maria”. Cu tot respectul, dar aceste cuvinte ne doare la timpan. Încă nu am văzut poze cu Regina Maria …
Probabil că știți imaginile de la petrecerea unde domnul profesor i-a entuziasmat pe elevi cu cealaltă meserie a lui, cea de animator din buric. Nu vrem să judecăm pe nimeni, dar parca prea se țin scandalurile astea cu iz sexual de Liceul Jean Monnet. Poate că ar fi timpul ca acolo să nu mai fie …
Altfel, o inițiativă de lăudat. Cea cu Ecaterina Teodoroiu. Chiar era vremea să avem și femei pe bancnote. Bine, era vremea încă din 1990, dar civilizația intră mai greu la noi în țară. Așteptăm acum și bancnota cu Regina Maria un milion de lei vechi cu care o va întreține Dani Mocanu pe Prodanca.
Ne putem baza pe acest efectiv de bombardieri chiar și dacă se fură toată motorina din bazele militare. Bagă fiecare de câte 15 lei. Rup din cei 30 de lei din care băgau la X5. N-ai cum să nu devii principala forță a NATO cu atâția bombardieri combatanți gata să facă acest sacrificiu.