„Mai mulți martori oculari ai tragediei povestesc cum Claudiu Petre s-a comportat că un erou intrand de două ori în club pentru a-şi salva prietenii. Dar după aceea, nimeni nu l-a mai văzut.” (Evz)
Prietene, aş vrea să fiu ca tine. Mă simt ca un cretin care vrea să-ti scrie, de cateva ore, un mesaj de multumire, dar nu e in stare să isi adune două vorbe. O să incerc…
Aş vrea să am un caracter atât de frumos că al tău.
Scapasei, dar ai ales să te întorci pentru a-ţi salva prietena.
Apoi, te-ai întors pentru a scoate din foc alt om. Ai făcut toate astea fără să te gandesti deloc la tine.
Şi nu te-ai mai putut salva.
Câţi dintre noi au curajul de a face aşa ceva?
Eu îţi mărturisesc sincer că nu cred că l-aş avea. Aş fi mult mai laş decât tine.
M-as gandi la familie, la mine…nu cred că am forţă ta interioară.
Nu cred că sunt mulţi oameni în stare de asemenea fapte.
Cred că esti un om mare… Iartă-mi cuvintele, care sunt prea putine si mult prea sărace pentru a descrie caracterul tău.
Nu te-am cunoscut, am aflat din presă despre blogul tău, despre pasiunile tale: rockul si fotografia.
Iartă-i pe cei care spun porcării despre rockeri, despre muzică sau despre lucruri pe care nu le înţeleg. Asta îi descalifică pe ei.
Nu am cuvinte să îţi spun cât de mult aş vrea să te fi cunoscut…să bem o bere împreună.
Respect, Claudiu!
