Home»Stiri»Mesajul unui parlamentar amărât şi rupt în fund
Din presa de azi: “Deputatii voteaza azi marirea pensiilor speciale. Potrivit calculelor inițiatorilor, un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizație specială de 4.000 de lei, iar unul care a avut un singur mandat va primi 1.500 de lei.”
Asa ar arata mesajul public al unui parlamentar roman:
“Iubiţi alegători, Suntem 7 deputaţi în judeţ. Tatăl partidului a plecat de acasă în Turcia şi nu ne mai dă niciun semn de viaţă. În plus, am auzit că o să plece şi la răcoare peste o vreme.
Mama noastră, Elena, a plecat la Revolutie şi nu mai ştim nimic de ea. Ne creşte bunicuţa, Nea Nelu, dar ea mai mult doarme şi când se trezeşte ne ceartă. Noi trăim fiecare cu doar o mie şi ceva de euro salariu şi vreo 50 de milioane vechi indemnizaţii. Va daţi seama ce greu ne este???
Nu avem bani de spitale. Şi se apropie pensia. Va daţi seama că, la cum am făcut praf Sistemul Medical, noi nu putem să ne tratăm în ţară, nu?! Păi, astea sunt spitale? Să intrăm în ele şi să luăm boli? Ce, suntem nebuni? Şi trebuie bani pentru deplasări în Turcia, la Viena. Suntem amărâţi rău. Ne daţi şi nouă mărire de pensie?
Nu avem voie să avem societăţi comerciale care să lucreze cu Statul. Ştiţi prin câte trecem noi? Ştiţi câte acte trebuie să facem ca să punem societăţile pe numele mătuşilor, verisorilor şi prietenilor? Ştiţi câtă birocraţie este în ţara asta? Noi ştim, că doar noi am generat-o. Vai de capul nostru de rupti in fund!
Nepoţeii noştri cer bani că să meargă şi ei la şcoală. La halul în care am susţinut în Parlament, în ultimii 20 de ani, legea învăţământului , va daţi seama că nu o să îmi las nepotelul la o şcoală de stat, nu? Ar fi o crimă! Şi am nevoie de bani de deplasări în Anglia sau SUA, taxe şcolare, etc, etc.. Duneavoastra ştiţi cât costă un an de şcoală în Anglia? Ne daţi şi nouă încă o mie de euro?
Alocatia de copii e ..o gluma proasta. Uitam sa o ridicam cu anii, suma e ridicola. Noi am votat-o. Apoi, vrem şi noi să placăm la bătrâneţe în concediu. Doar ştiţi şi voi în ce hal ne-am bătut joc de Turism cu legile noastre de doi bani. Doar nu vreţi să spuneţi că mai putem merge undeva în România în concediu?
La cât este de scump şi la cat de proaste sunt serviciile, suntem siliţi să mergem în Caraibe.
Că să nu mai spunem de secretare, spa, maşini, coafor, haine. Toate astea costă, iar noi n-o mai scoatem la capăt. Stăm şi plângem acasă de supăraţi ce suntem! De acea nici nu prea mai ajungem în Parlament când se votează legi importante. Suferim.
Haideţi, dragi oameni din popor, va rugăm să ne susţineţi să ne mărim şi noi salariile şi pensiile. Va rugăm cu frumosul, că suntem şi noi amărâţi!
Şi, dacă nu sunteţi de acord, oricum NI SE RUPE P**A! Că …doar noi votăm.”