A murit Winnetou (articol pentru cei de peste 35 de ani)
Home»Stiri»A murit Winnetou (articol pentru cei de peste 35 de ani)
Grădina Cinema Gloria era locul meu preferat din Cartierul Titan şi din Univers !
Aveam 10 ani. Plecăm cu pustii de la bloc şi săream gardul ştrandului Trei Ligheane. Apoi, ne aşteptam cuminţi rândul în faţă găurii din gardul de plasă.
Dincolo era Cinematograful. Rula Winnetou.
Aşteptam că paznicul să se întoarcă cu spatele şi ne strecuram înăuntru..
Nu am luat niciodată bilet, iar intrarea asta prin efracţie făcea parte din distracţie, din ritualul nostru de a merge la film.
Uneori, unul dintre noi era prins şi nu reuşea să între în cinematograf. “Florin nu a reuşit! A rămas în urmă!” Iar ceilalţi păstrau un moment de reculegere ca şi cum ar fi pierdut un camarad de război. “Ei, va trebui să îşi cumpere bilet!”, concluzionam. “Săracu’!”
Scări de beton peste care au aruncat nişte scaune de plastic roşii şi insalubre.
Oameni în slipi şi şlapi, veniţi direct de la ştrand. Peste tot erau coji de seminţe şi sticle.
Va reamintesc, suntem în faimosul Cartier Titan.
Actorii se desluşeau cu greu pe zidul de beton ce era pe post de ecran.
Îmi amintesc clar pata maronie din partea dreapta-sus a ecranului,
Pata aceea a jucat, ani de zile, în toate filmele: Clanul Sicilienilor, Fantomas, Jandarmii…
Cum era o scenă dramatică, pata apărea mare pe moaca personajului.
Orice ar fi zis actorul, oricat de dramatica era secventă, tot comedie ieşea.
Gândiţi-va la replica: “Pentru mine eşti perfectă aşa cum eşti!”, spusă de un actor îndrăgostit unei fete cu ditamai pata maronie între ochi!
Sau la replica lui Jane, care îi zice lui Superman, cu o privire jilava şi îndrăgostită: “Ti-am lăsat o mică urmă ruj pe obraz!”
Nu era mică, era ditamai pata! “Curată-l bine, Janeto, că e murdar pe toată faţă!”, a strigat un titanian. S-a dus dracu’ tot efectul romantic!
Eu, şi acum când urmăresc un film la cinema, caut din priviri pata de pe ecran.
Aici l-am văzut pentru prima dată pe Winnetou.
Pe un ecran prost, murdar pe faţă, cu un sunet execrabil şi cu mulţi spectatori veniţi direct din menajeria circului. Era indianul bun, fratele de cruce al lui Old Shatterhand.
Era cel mai priceput în luptă şi ştia trucuri care ne lăsau cu gura căscată.
Identifica pe loc orice urmă de animal sau de om, îţi putea spune orice despre vreme şi avea auzul mai fin decât o felină. Aveam 10 ani, eram fascinat.
Copiii îl imitau în faţa blocului, fiecare voia să fie Winnetou.
Ne făceam fraţi de cruce, exact ca în film. Apoi, ne numeam toti soldateii de plastic Winnetou, iar cailor le dădeam porecla “Vânt”.
Pentru cei care n-au văzut filmele, acest articol nu înseamnă nimic. Dar, pentru ceilalţi..voi înţelegeţi ce spun.
Când a murit în film, apaşul a cerut să i se cânte Ave Maria.
Aceasta a fost cea mai tristă scenă care s-a difuzat vreodată în Grădina Gloria.
Îmi amintesc feţele oamenilor, am putut să mă uit la ele abia a treia oară când am văzut filmul: toţi erau incapabili să se mişte. Le înţepeniseră cojile de seminţe între dinţi, nu îndrăzneau să bea apă sau respire de teamă de a nu pierde momentul.
Niciodată cei din Grădina Gloria nu au râs de Winnetou. Le plăceau atât de mult filmele încât nu şi-au permis, chiar dacă avea o pată pe faţă.
Erau fascinaţi.
Personajul pe care Karl May l-a iubit nu îşi putea găsi o interpretare mai bună.
Meritele sunt ale unui actor de excepţie, Pierre Brice.
Odihnească-se în pace!