Mi-l imaginez pe băiatul care a scris spotul ăsta.
Singur şi trist, într-un birou al agentiei de publicitate, muncind în întuneric pînă noaptea târziu. Ca Mircea Badea.
Ronţăie creionul nervos şi se uită din când în când la coala goală de hârtie.
Nicio ieee! Si nici tigari nu mai are! Şi are termen de predare crunt. Pînă dimineaţă trebuie să scoată din puţul gândirii sale de mare creator o reclamă.
Un spot care să determine femeile să poarte centură de siguranţă!
Şi, cum stă el aşa, se gândeşte să facă o pauză de câteva minutele şi intră pe un site porno.
Atunci, îl atinge geniul:
“Ţâţe, ţâţe, multe ţâţe!”, îşi zice creatorul de reclame.
E mândru de el! Dacă i se va aproba ideea, va putea să stea zilele viitoare pe site-uri porno în miezul zilei. În mijlocul colegilor!
E pentru research!
Apoi, imaginaţia i se descătuşează. O imaginaţie vie şi aspiraţională, exact ca zborul minunat al unei foci.
Din puţul nu prea adânc al gândirii sale se nasc cuvinte şi idei noi:
1. O fată are “sănii certaţi”.
“Ar trebui să se împace, gândeşte creatorul. Trebuie să locuiască împreună toată viată, e păcat să stea aşa.”
2.“Dacă sunt adevărate..”, se întreabă creatorul cu privire la sănii Nicoletei Luciu.
E singurul care n-a aflat că tipa a ajuns la a cincea pereche de silicoane.
3. “Dacă ţi-a ieşit parcarea”.
Probabil, individul urmarea “Big boobs pe capota maşinii-3″, când a scris asta.
4. “Toate fetele trebuie să îşi facă poze la ţâţe”, gândeşte el pe la 3 dimineaţa!
“Toţi bărbaţii se vor uita la spot!! Ca maniaci! Ca nesătuliii!!! Ţâţe! Ţâţe! Ţâţe! Mii de ţâţe!”
Ghinion. Spotul este pentru femei.
Dar…ce contează?!
Şeful creatorului de reclame e bărbat şi îi plac sănii.
Lui îi place ideea şi le cheamă pe Nicoleta, Jojo şi pe Gina şi le expune un plan complicat de marketing. Tabele, grafice, desene…te doare mintea.
Cinci-şase cratori, desenatori, oameni din agenţia de publicitate le explică fetelor importanta reclamei şi cât de complicată este ea.
Fetele se uită la ei, aşa cum se uită un ou ochi la un perete. Încă nu s-au hotărât dacă să apară în reclamă sau nu.
Apoi, şeful le arată un teanc de bani şi le zice: “Fetelor, vrem să vă filmăm ţâţele! E artă!”
“Păi, spune-ne dracu’ aşa!”
Clientul e şi el bărbat, aproape de pensionare. Şi lui îi plac sănii!
Mai ales că poate merge la filmare şi se poate benocla gratis în sănii Nicoletei şi ai Ginei.
Nici naiba nu mai ştie că era o reclamă pentru femei. Spotul este aprobat! Reclama asta misogină şi imbecilă apare pe piaţă.
Mai mult, ia şi premii pe afară. pentru că în juriu sunt tot…aţi ghicit? Bărbaţi!
Creatorul e mândru de el, primeşte o prima babană pentru minunea zămislită.
Este noapte, îşi bea liniştit berea la el în birou. Mâine are iar predare. Trebuie să nască un spot pentru tampoane.
Deschide un site porno, pentru inspiratie. Vede un bărbat gol şi are o revelaţie: “Băi, reclama aia trebuia să fie pentru femei! Măcar pe asta să o fac pentru ele..”
Şi începe să scrie:
“Dacă e banană, dacă e liberă, dacă e castravete, dacă e naturală, dacă e o alună in coajă, dacă e certată, dacă se trezeşte devreme, dacă vorbeşte cu tine, dacă poartă căciulă, dacă ştie să intre în parcare, dacă e neagră…”
“Sunt genial, frateeeeee! Mâine fac casting de pu*i!”
Citeste si:
Am pus mâna pe depoziţia lui Ponta de la DNA.
Nu l-am văzut pe părintele Arsenie Boca în sendviş. Sunt nebun?
Lista senatorilor care l-au scăpat pe Şova.
Klaus Poptamas il bate la share-uri pe Tony Poptamas!
Cronici pe bune in Revista Tango!