Pe partea financiară, domnul Salam e și mai de succes decât pe partea muzicală. Dar a și beneficiat de sprijinul statului. A primit pentru prestațiile sale foarte multi bani de la interlopi, bani din care ar fi meritat și poliția un procent. Fără ajutorul poliției, toți banii ăia nu ar fi ajuns la interlopi și prin urmare nu s-ar fi revărsat peste marele artist național. Care mare artist național, fără banii interlopilor, bani obținuți cu sprijinul tacit al poliției, ar fi făcut foamea, ca artiștii obișnuiți.
În ce privește faptul că domnul Salam ar fi agresat o prostituată într-o cameră de hotel – că ăsta e subiectul zilei -, parcă se intrevede și aici ajutorul tacit dat în timp de poliție acestui fenomen. Adică artei.