S-a întâmplat, pe scurt, așa: societatea civilă din România a depus la Parlamentul European o petiție în urma căreia s-a votat o rezoluție care spune ce am spus în titlu. Rezoluția se referă nu doar la România, ci și la Bulgaria. Ambele țări au fost discriminate de Austria. Europarlamentarii români susțin că rezoluția, deși nu are efecte juridice directe, va putea ajuta la deschiderea unor acțiuni în instanțele europene. Acțiuni prin care să cerem Austriei despăgubiri. Mda, deci mai e mult până departe. Dar pentru moment să ne bucurăm că Parlamentul European a admis, printr-un vot covârșitor, ceea ce românii plecați la muncă pe afară știu de foarte mult timp: unii dintre partenerii noștri din UE manifestă față de noi mai degrabă gesturi de discriminare decât de întovărășire.