Primul îi dă verdictul de trișoare și bate un apropo cum că nici David Popovici nu s-ar simți prea confortabil, iar Banciu îi dă direct cu terenul de tenis în cap: „Bine că nu a venit controlul acesta după Roland Garros sau după Wimbledon, turneele pe care le-a câștigat.”
E bună la ceva și intransigența asta disperată – te mai ajută să ieși în evidență, să mai audă lumea de tine. Iubitorii de metaforă denumesc schema „cățărat pe cadavre”. În realitate, e doar un plonjon în ridicol. Hai să așteptăm să se limpezească situația și apoi să fim categorici, dacă va fi cazul. Până atunci, să ne bucurăm că avem în România doi oameni de televiziune care au fost și eu numărul 1 mondial în meseria lor, Ciutacu timp de 64 de săptămâni, fix ca Simona Halep, iar Banciu timp de 65 de săptămâni, că el e numărul 1 absolut.