Suntem martorii unui scandal nutrițional între doamna Bilic și restul lumii. Doamna Bilic spune că sunt bune și mezelurile, în cantități rezonabile, adică mici, iar restul lumii spune că doamna Bilic nu e consecventă – că azi zice așa, mâine zice invers.
Noi zicem că mezelurile, ca de altfel orice aliment, sunt bune în cantități mici, ba chiar foarte bune cât timp ai lângă ele un platou mare cu mici și câteva halbe cu bere.