Se pare că cineva s-a folosit de numele lui Tiriac pentru a da o țeapă de 5 milioane de dolari pe piața criptomonedelor, iar acum Ion Țiriac-fiul oferă un apartament pentru prinderea țeparilor.
Pentru amatorii de amănunte: numele lui Țiriac a fost folosit într-o știre falsă în care se spunea că miliardarul investește într-o nouă platformă de tranzacționare. Cine a pus botul și a mers pe platforma aia și-a pierdut bani – cam asta ar fi țeapa.
Fiul lui Țiriac luptă acum pentru păgubiți și, cum ziceam, oferă un apartament pentru prinderea autorilor scamului. Dar ce ne-a atras nouă atenția e că a postat pe net următorul mesaj: „Vă iau banii pur și simplu! Scam de peste 5 milioane de euro până acum! Rușinică!” Domnule Țiriac-fiul, cu tot respectul, dar acest „Rușinică” este creația noastră. Trimiteți berea de care am zis în titlu, mulțumim!