Domnul Cesare, un italian care a trăit mai mulţi ani în Timişoara, Oradea şi Cluj, a fost citat astăzi de ziarul Adevărul cu următoarele vorbe de superduh:
„În România există aur, iar în Italia se ştia asta de pe vremea romanilor. România are gaze naturale şi ar putea ţine din ele economia unor ţări cu industrie de top precum Franţa sau Italia, plus că poate nu ar mai fi avut preţuri de coşmar la energie. De aici ar fi obţinut o mulţime de bani, dar iarăşi, nu le exploatează, nu ştiu de ce. În timpul ăsta, românii de rând trăiesc de pe o zi pe alta, iar mulţi dintre ei vin în Italia să spele pe jos sau să-i spele pe seniorii noştri şi să facă toate muncile grele. I-am întrebat pe prietenii mei români: «cum se face că staţi pe munţi de aur şi aveţi şi gaze la mare, dar veniţi să ne spălaţi WC-urile?» N-am vrut să jignesc pe nimeni, soţia e româncă şi îi apreciez pe români, dar pentru mine e o enigmă cum e posibil să se întâmple asta. Hai că nu eşti Germania sau Franţa, hai că nu eşti Italia sau Spania, dar măcar la nivelul Poloniei sau Ungariei ar trebui să fi ajuns de atâta timp.”
Domnule Cesare, răspunsul e foarte simplu: suntem în situația asta pentru că de fiecare dată votăm rahatul, în diversele lui formule politice. Ne trezim mereu cu rahatul la conducere, pus de mâna noastră, situație în care singura șansă la un trai decent e să venim la voi la spălat WC-uri.