A apărut în ziarul Vocea Olteniei un articol din care vom cita foarte mult, deși nu ne stă în caracter să facem asta, dar pur și simplu e imposibil de reformulat așa ceva „cu cuvintele tale”:
„Puțină lume știe că Diana Șoșoacă este fiica inginerului hidrotehnist Liubomir Iovanovic, din localitatea Voineasa, județul Vâlcea.
Doi buni prieteni, strămoși ai inginerului Liubomir Iovanovic și ai tenismenului Novak Djokovic, au fost căpitani în oastea cneazului Lazăr, cel care în 1389, pe Câmpia Mierlei – Kosovo, au dus bătălia istorică care, pentru o bună perioadă de timp, a stăvilit expansiunea turcească către centrul Europei. La acea bătălie, numai domnitorul Mircea cel Bătrân a ajutat oastea sârbească cu peste 3000 de călăreți, restul Europei dând dovadă de impasibilitate.
Cei doi căpitani s-au înrudit, unul dintre ei căsătorindu-se cu sora prietenului său.
“Cred că originile noastre explică impetuozitatea, energia și spiritul incendiar care ne animă, pe mine și pe Novak Djokovic. Pentru noi, demnitatea și onoarea sunt mai prețioase decât viața însăși“, spune Diana Șoșoacă.”
Desigur, prima bănuială este că articolul de l-am citat e o operă fake news. Nu de alta, dar doamna Șoșoacă se trage nu din neamul de ingineri Ivanovici, ci direct din Burebista.