Știrea cu tânărul de 19 ani care s-a luat cu o doamnă de 72 apare atât de des în presă, cam o dată pe lună, încât se simte o nevoie acută de unghiuri și viziuni noi asupra titlului, astfel încât ea, știrea, să mai poată apărea măcar încă 20 de ani, lunar, fără a plictisi lumea.
Pe lângă titul de mai sus, am mai avea următoarele propuneri, ca abordări noi și, sperăm, dătătoare de speranță și interes:
„S-a însurat la 19 ani cu una de 72 ca.să nu îl mai întrebe mătușile pe la nunți când își găsește și el o fată”
„S-a însurat la 19 ani cu una de 72 fiindcă era singura din sat care nu voia la Untold”
„S-a însurat la 19 ani cu una de 72 ca să nu i-o sufle frații mai tineri”