Permiteți mai bine să o cităm pe doamna Bădulescu, pentru că noi am exagerat un pic în titlu:
„Eu mănânc orice, dar în cantități mici. Ideea e să nu mărești cantitatea pe care o mănânci. Acum mănânc orice, pentru că sunt pofticioasă. Nu țin regim special, dar mănânc o gură de ciocolată în fiecare zi, mănânc și fast-food din când în când, dar în cantități mici. Poți lua o gură dintr-o porție de paste. Vrei să mănânci paste? Mănâncă două furculițe, dar atât. Peste 2 ore mai mănânci două furculițe.”
Așadar, e aproape cum am zis în titlu. Doamna Bădulescu mănâncă nimic plus două furculițe de paste. Bravo ei că poate, va avea o viață lungă și sănătoasă. Acum vă las, mă duc să îmi iau o shaorma cu de toate, inclusiv cu două furculițe de paste, dacă au așa ceva la shaormerie.